Cuprins Cap.ant. Cap.crt. Pag.ant. Pag.urm. Cap.urm.

Compresorul nu prezinta decat trei piese in miscare, dar pune probleme deosebite din urmatoarele puncte de vedere: etanseitate axiala, etanseitate radiala si evitarea rotatiei inverse a spiralei mobile.

- Etanseitatea axiala – este esentiala tinand seama de suprafata spiralei mobile si de fortele de presiune axiale datorate comprimarii, care tind sa departeze spirala mobila de cea fixa. Principalii constructori utilizeaza diverse metode pentru rezolvarea acestei probleme:

- Aplicarea unei presiuni de vapori pe spatele spiralei fixe, pentru a o impinge spre cea mobila. in acest scop in zona de inceput a comprimarii se practica un mic orificiu in spirala fixa, care prezinta totusi o usoara capacitate de deplasare axiala. Presiunea practicata trebuie sa fie suficient de mare ca sa poata asigura etansarea, dar nu prea mare pentru a nu provoca piederi datorate frecarilor excesive dintre cele doua spirale. La oprirea compresorului, cele doua spirale nu sunt in contact, ceea ce reduce cuplul de pornire.

- Aplicarea unei forte elastice asupra spiralei mobile, prin intermediul unui resort;

- Etanseitatea radiala – adica etanseitatea care trebuie sa existe la contactul dintre cele doua spirale. Pentru aceasta problema exista de asemenea doua solutii tehnice:

- Prin antrenarea excentrica libera a spiralei mobile, de catre arborele motor, situatie in care forta centrifuga asigura contactul permanent dintre spiarale in as afel incat spirala mobila sa ramana concentrica cu cea fixa;

- Prin antrenarea spiralei mobile, utilizand ca piesa intermediara o maselota cu excentric de tipul celei prezentate in figura 1.26. Antrenarea spiralei se realizeaza excentric fata de axul acesteia, care pivoteaza in orificiul prevazut in acest scop in corpul maselotei. Deplasarea maselotei este limitata cu ajutorul unui stift.

Fig. 1.26. Mecanism de antrenare prin maselota cu excentric

Aceasta solutie permite curatarea spiralei mobile in cazul prezentei nedorite de lichid sau impuritati solide, evitandu-se astfel distrugerea compresorului.

- Dispozitivul antirotatie – solutia de antrenare a spiralei mobile, prezentata anterior, caracteristica pentru compresoare ermetice asigura rotatia spiralei in sensul dorit. La compresoarele deschise se utilizeaza alte solutii tehnice care sa realizeze acelasi efect.

- Ungerea este asigurata de o pompa centrifugala imersata in baia de ulei din carter. Uleiul circula prin canale practicate in arborele de antrenare asigurand ungerea palierelor arborelui, dar si palierul spiralei mobile. Uleiul antrenat de vapori asigura lubrifierea zonei de contact dintre spirale.

Cuprins Cap.ant. Cap.crt. Pag.ant. Pag.urm. Cap.urm.